După ce reguli funcţionează Ordinul de Malta

    0
    213

    Un ordin religios creat la Ierusalim în secolul al XI-lea funcţionează după aceleaşi reguli şi în zilele noastre. Are un rol bine definit: să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie. Ordinul Suveran de Malta este un stat atipic, adică nu are teritoriu şi cetăţeni, dar are imn, constituţie, ambasade şi deci relaţii diplomatice cu 120 de ţări.

    Cavalerii şi damele vremurilor moderne sunt acolo unde cineva suferă, indiferent dacă vorbim despre zone de război sau oameni lipsiţi de posibilităţi care trăiesc în zone aflate în pace. Roberto Musneci este ambasadorul Ordinului de Malta la Bucureşti şi ne dă toate detaliile despre ce înseamnă diplomaţia umanităţii.

    Paşaport diplomatic” este un program unic pe teme de diplomaţie şi politică externă. În ultimii cinci ani, printre invitaţii acestui program au fost importanţi lideri mondiali, precum Benjamin Netanyahu, Viktor Orban, Mahmoud Abbas, Yanis Varoufakis, Sergei Naryshkin, Jens Stoltenberg, Mohammad Zarif, Giorgi Margvelashvili, NaserJudeh, Iord Alan Watson, ca să menţionăm doar pe câţiva. De asemenea, majoritatea ambasadorilor acreditaţi în România şi Ungaria, precum şi o mare parte a membrilor diferitelor guverne internaţionale au fost prezenţi in programul produs de Cristina Cileacu.

    Lasă un răspuns