VIDEO Cine este Marina Ovsiannikova, curajoasa jurnalista care a protestat la postul rus Pervîi Kanal împotriva războiului

0
320

O femeie a dat buzna în cel mai urmărit buletin de știri din Rusia, luni seară, cu o pancartă care critică ofensiva militară rusă din Ucraina, o scenă extrem de rară într-o țară în care informațiile sunt strict controlate, scrie AFP.

ONG-ul care apără drepturile protestatarilor OVD-Info, spune că este vorba de Marina Ovsiannikova, o angajată a tustului, și a raportat că a fost arestată și dusă la secția de poliție.

Scena a avut loc în cadrul principalului program de știri de seară al celui mai puternic canal de televiziune din țară, Pervîi Kanal, supranumit „Vremia” („timpul”), urmărit zilnic de milioane de ruși încă din epoca sovietică.

În timp faimoasa prezentatoare Ekaterina Andreieva prezenta buletinul de știri, în spatele ei apare Ovsiannikova cu o pancartă pe care scrie „Nu războiului. Nu crede propagandă. Te mint aici”.

„Rușii sunt împotriva războiului”, mai putem citi pe pancarta pe care este desenat steagul Ucrainei și cel al Rusiei.

/www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns