Mai multe organizații neguvernamentale de media, printre care și Centrul de Investigații Jurnalistice, au cerut joi organelor de drept să investigheze cazul jurnalistei Viorica Tătaru, care a primit pe rețelele sociale un mesaj în care era amenințată cu moartea.  În mesajul privat, adresat jurnalistei, un bărbat al cărui profil este identificat cu numele Costea Gorpin a amenințat reportera că va fi omorâtă pentru întrebările pe care le pune participanților la protestele organizate de Partidul Șor – „Ai să primești un cartuș în cap de la cineva cu întrebările tale”.

„Organizațiile neguvernamentale de media condamnă practicile de intimidare în mediul online a jurnaliștilor care își exercită misiunea profesională de informare a publicului despre protestele organizate de Partidul Șor și solicită organelor de drept să tragă la răspundere penală autorii amenințărilor cu omor la adresa jurnaliștilor”, se arată într-un apel public al ONG-urilor de media.

La data de 23 octombrie, reportera postului de televiziune TV8 Viorica Tataru a devenit ținta amenințărilor cu omor din partea unui utilizator al unei rețele sociale.

Și reporterii redacției Ziarul de Gardă se numără printre victimele amenințărilor în mediul online. În urma publicării unei investigații privind protestele organizate de Partidul Șor, jurnaliștii au fost amenințați că vor fi decapitați – „ну критика ка асыц таи шинева капу отвечаю за базар”. „адааа ребитишки ва таем капу реально дила гытицы”. (Nu critica, că-ți va tăia cineva capul. Pe cuvântul meu. Da, copilașilor, vă tăiem capul pe bune de la gâtiță.”)

Organizațiile semnatare condamnă cu vehemență acțiunile ilegale ale făptașilor, îndreptate împotriva presei, și semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări.

”Cerem organelor de drept ale Republicii Moldova ca, în virtutea atribuțiilor legale ce le revin, să ia act de faptele comise și să intenteze procedurile prevăzute de lege în vederea tragerii la răspundere a autorilor amenințărilor”, se mai arată în apelul, semnat de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Asociația Media Guard, Asociația Presei Electronice, Asociaţia Presei Independente, Centrul  „Acces-Info”, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei și RISE Moldova.

/anticoruptie.md/ro/stiri/

Lasă un răspuns