2.7 C
Chișinău
duminică, 15 decembrie 2024

Adela Mohanu: Aceasta este una dintre cele mai sfâșietoare mărturii de război pe care le-am citit

Must read

O femeie care susține că a scăpat din Gostomel, împreună cu mama sa, a început acum mai bine de 7 ore să scrie pe twitter cum a trăit ultimele zile de război. Din când în când, mai ia câte o pauză, apoi revine. Cred că este aproape de finalul povestirii, cea mai recentă postare este de acum 5 minute.
Am tradus (google translate, cu mici intervenții unde cred că traducerea era inexactă) tot ce a postat până acum. Las în comentarii și link către postările originale (în ucraineană).
”Vineri, familia și vecinii mei și cu mine am reușit să ne evacuăm din Gostomel.
Voi încerca să scriu un scurt thread despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Plus câteva dintre propriile mele observații.
Au fost două săptămâni dificile pentru oameni, orașul în sine era în pragul unei catastrofe umanitare. Toți locuitorii au fost afectați de acțiunile armatei ruse, mulți și-au pierdut casele și nu și-au putut găsi rudele.
Undeva pe 26 februarie, curentul a dispărut, după câteva zile încălzirea, apoi alimentarea cu apă. A existat o conexiune proastă tot timpul, apoi [am rămas] și fără internet.
În total, am stat la subsol două săptămâni. În primele zile am încercat să petrecem noaptea acasă, dar am mers la adăpost imediat ce a început bombardamentul.
Pe 4 februarie [probabil martie], ne-am trezit noaptea cu un avion care bombarda Gostomel. Unul dintre obuze a lovit acoperișul casei noastre, iar praful a căzut de pe tavanul de la subsol. Mai târziu, dimineața, am observat mai multe vehicule blindate de transport de trupe cu semne în V care se apropiau de curtea noastră.
O jumătate de oră mai târziu, cineva a spart ușa de la intrarea noastră, strigând: „Este un civil aici, deschide!”.
Am fost scoși în stradă și ni s-a spus să ne predăm telefoanele. Am reușit să scot și să ascund șapte carduri: al meu, al mamei și ale câtorva vecini care se aflau în apropiere.
Telefoanele ne-au fost zdrobite. I-au condus pe toți înapoi la subsol și le-au spus să plece așa cum au fost chemați. Rușii au început să inspecteze apartamentele. Acolo unde proprietarii nu erau acasă, au spart uși și au scos lucruri. „Soldații” s-au schimbat în adidași-trofeu chiar pe scări.
Și-au ascuns echipamentul între clădirile rezidențiale care au peste două etaje. În curțile noastre și în cele învecinate erau aproximativ 6-8 vehicule blindate de transport de trupe și 2 tancuri. Un rezervor stătea sub grădiniță.
Curând am aflat că aceștia erau parașutiști din Pskov. Comanda lor se află la a doua intrare a casei noastre, la etajul trei. La intrare au fost instalate un paznic și două mitraliere grele. Mai mulți lunetiști erau staționați în casa de vizavi, cu ochii pe ferestre.
În primele două zile, trebuia să anunțăm când urcăm după-amiaza la apartamentul nostru, pentru a nu se deschide focul asupra noastră. După ora 5 seara s-a impus carantină și a devenit imposibil să mai ieși afară, precum și să mai urcăm la etajul doi, pentru că ar fi tras în noi.
În tot acest timp am fost hrăniți cu minciuni și am încercat să ne păstrăm încrederea. Au spus că [oficialii ucraineni] mint despre noi, că ne-au părăsit și nu au vrut să ne evacueze.
[Rușii] Ne-au oferit „cu generozitate” produse din magazinele locale Fora și prăjiturile lor cu termen de valabilitate mai anul acesta.
Ei au povestit cât de bine s-au așezat în apartamentele altora, cu narghilea furată de la magazine locale (…)
Au fost uimiți de cât de bine trăiam în „suburbiile surde” după standardele lor.
Și bineînțeles că au fost surprinși de alcoolul pe care l-au găsit în apartamente și case. L-au scos cu toții afară și l-au târât la „comandament”. Toți au crezut cu adevărat că oamenii de aici beau tot alcoolul cumpărat deodată.
Din prima zi de ședere au așteptat întăriri, s-a ajuns la a patra zi. Și a venit SOBR. Forțele speciale ne-au inspectat din nou apartamentele, iar când au terminat, m-am dus la ei să ridic niște lucruri. Mizeria a început aici.
Forțele speciale, erau 5 la aterizare, au început să mă întrebe despre diverși [turnători online] și site-uri care ar trebui să ne ajute soldații și refugiații. M-am scuzat că nu a existat o conexiune normală aici de mult timp și habar n-am și că asta e tot.
Și atunci au observat autocolantul emblemei stilizate a Ucrainei în negru și roșu pe ușa vecinului nostru. Și încep să mă întrebe despre acest autocolant. S-au revoltat și s-au dus să caute familia din acest apartament. Unul dintre ruși m-a împins spre apartamentul meu:
– Să mergem, să mergem.
Am intrat, a închis ușa în urma noastră și a început să mă întrebe despre acest vecin, întrebând același lucru de mai multe ori, încercând să prindă o minciună. Vecinul meu nu este un om de știință, poate e un agent de legătură, poate un tunar, cineva merge des la el acasă?
Acest interogatoriu a durat zece minute, la fel și cu fiecare dintre ceilalți vecini. [Le-am spus că] acest om este bețiv și are o problemă psihică și a fost mobilizat în 2014, dar a reușit să scape de armată. Cu toate acestea, a primit cumva o legitimație militară și mai multe premii de la primarul nostru, alături de o uniformă.
Și atunci, serviciile speciale i-au dat apartamentul peste cap și au găsit totul.
Acea familie a fost foarte aproape să fie împușcată în acea zi. Dar rușii au fost înduplecați de vecini și de un certificat de la un spital de psihiatrie.
Acesta a fost sfârșitul inspecțiilor la locuința noastră. Apoi ne-am putut deplasa liber între etaje, pentru că rușii au marcat ușile noastre și au scris pe ele „oameni normali trăiesc aici”.
În timp ce parașutiștii, împreună cu unitatea de elită din Moscova, au spus că erau aici din întâmplare, SOBR a spus direct că vor elibera Kievul de naziști și de Occident, precum și că vor îndepărta conducerea guvernului nostru. [Au spus că] A fost o prostie totală că Forțele Armate au refuzat să lupte cu ei, că nu ucrainenii se luptă cu ei, ci polonezii și unitățile NATO care stau la fabrica noastră de sticlă.
Colonelul SOBR a fost complet opac și ne-a făcut o „incursiune” în istoria Banderei [Bandera a fost un politician ucrainean, lider al mișcării de renaștere națională din Ucraina de vest, conducător al Organizației Naționaliștilor Ucraineni, nscut în 1909; numelșe său este folosit de Kremlin ca vector de propagandă pentru așa-zisul nazism al liderilor ucraineni de astăzi]: S-a dovedit că a ucis femei și copii bieloruși, ruși, polonezi, a comis genocide și a ars biserici. Hitler însuși i-a dus să creeze unități de distrugere a oamenilor etc.
Imaginați-vă impresia pe care acest portret al Banderei i-ar fi făcut-o directorului de la școala noastră.
Curând a plecat SOBR și am rămas într-o relativă liniște.
Cu toate acestea, unii oameni au fost îngroziți și le-au cerut rușilor să îi evacueze. Au oferit un camion militar rezidenților și i-au condus în Belarus. La început rușii au spus că evacuarea a avut succes, iar apoi că toată coloana a fost arsă.
SOBR ne-a căutat pe 8 martie, de altfel, felicitându-ne de „Ziua Femeii”. Și cu câteva zile înainte, am avut o explozie de ferestre pe o parte a casei, apoi pe cealaltă, iar când vântul a început, geamul era împrăștiat prin apartament. Uneori era mai frig acasă decât afară.
Nu am mai locuit în apartamente de o săptămână din cauza frigului și a bombardării. Am gătit aprinzând un foc pe stradă, am încercat să economisim apă, așa că nu ne-am spălat, igiena personală era foarte primitivă, noroc că erau șervețele umede. Nu am încercat să ne schimbăm des, din cauza frigului.
Pe 7, un obuz a lovit grădinița, iar sub ea erau mulți oameni în adăpost, niciunul dintre ruși nu s-a repezit să stingă focul, oamenii nu aveau voie. E bine că s-a liniştit şi nimeni nu a fost rănit.
Și apoi, în noaptea de 9 martie, ne-am trezit într-o explozie puternică care a zguduit pereții casei. Ardea pe cealaltă parte a bllocului, au spus că e o mină, iar dacă blocul nu încetează să ardă, vom fi mutați la magazinul școlii.
Desigur, nimeni nu avea de gând să stingă focul.
Dar datorită vremii și norocului, acest incendiu s-a oprit și nu s-a extins mai departe. Ulterior s-a văzut că de la etajul trei până la etajul cinci nu erau apartamente, pereții erau arși și prăbușiți.
În acest moment, luptele s-au reluat, zi și noapte.
În aceeași zi am avut ocazia să ascult radioul. Era necesar să-l alimentez cumva. Strângeam baterii din ruine, vecinul lipea baterii vechi. Și seara am auzit pentru prima dată știri ucrainene, și una dintre primele: despre coridorul verde din orașul nostru.
În unii dintre noi s-a născut speranța unei evacuări, iar la începutul fiecărei ore deschideam radioul ,pentru a asculta știrile.
Pe 10 a fost un mesaj despre începutul evacuării, dar nu am avut niciun contact și nu știam unde vom fi duși.
Eu și mama mea am petrecut o jumătate de zi căutând și întrebând despre evacuare, iar oamenii au spus că au urmărit din loc în loc ieri, dar nu erau autobuze.
La amiază am văzut multe mașini deplasându-se de-a lungul autostrăzii Bucha, era clar că aceasta era o coloană doar pentru evacuare”.
*Nu pot garanta pentru autenticitatea postării, dar ceva îmi spune că așa ceva n-are cum să fie inventat.
Anul este 2022. Continentul este Europa.
- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article